O echipă de cercetători a reușit să rezolve un mister care a durat peste 150 de ani, legat de identitatea unor păsări uriașe. Analiza ADN-ului antic a dezvăluit că fosilele de cocori de dimensiuni impresionante, care au fost considerate timp de peste un secol drept o specie dispărută după ultima eră glaciară, aparțin de fapt cocorului comun. Această descoperire schimbă percepția asupra biodiversității europene și asupra modului în care sunt clasificate speciile preistorice.
Problema a fost identificată încă din secolul al XIX-lea, când biologul francez Alphonse Milne-Edwards a examinat oase de dimensiuni neobișnuite găsite în peșteri din sudul Franței. Pe baza acestor resturi, el a numit noua pasăre Grus primigenia, considerând că este o specie distinctă care a dispărut odată cu sfârșitul erei glaciare. Timp de decenii, aceste fosile au servit drept dovezi pentru existența unui cocor uriaș, care nu mai era prezent în ecosistemul actual.
Pentru a clarifica situația, dr. John Stewart de la Universitatea Bournemouth a condus o investigație bazată pe analiza genetică a 18 oase de cocor. Aceste mostre au fost colectate din locații diverse, incluzând Anglia, Țara Galilor, Franța, Germania și Insulele Baleare. În colaborare cu Centrul de Paleogenetică din Stockholm, cercetătorii au putut trece de limitările studiilor anterioare, care se bazau exclusiv pe forma și dimensiunea oaselor pentru a identifica speciile.
Rezultatele genetice arată că aceste exemplare mari erau pur și simplu cocori comuni, iar eroarea de identificare a fost cauzată probabil de dimorfismul sexual. John Stewart explică faptul că masculii cocorilor sunt mai mari decât femelele, ceea ce a alimentat speculațiile despre existența unei specii separate. Cercetătorii consideră că diferențele de talie dintre sexele aceleiași specii au fost interpretate greșit ca fiind dovezi ale unei păsări extincte, Grus primigenia.
Deși identitatea păsării este acum clară, cercetătorii se confruntă cu întrebarea de ce dimensiunea acestor păsări a scăzut în timp. John Stewart susține că drenarea zonelor umede și schimbările cauzate de activitățile umane în utilizarea terenurilor ar putea fi motivele principale. Echipa intenționează să investigheze dacă modificările habitatelor au dus la reducerea dimensiunii corporale a cocorilor, deși aceste ipoteze necesită încă cercetări suplimentare pentru a fi confirmate.
În domeniul paleontologiei, studiul ADN-ului antic reprezintă un instrument esențial pentru corectarea clasificărilor istorice bazate pe morfologie. Identificarea greșită a speciilor pe baza dimensiunii oaselor poate duce la o supraestimare a numărului de extincții din trecut. Descoperirea actuală sugerează că multe păsări considerate dispărute ar putea fi, în realitate, populații de dimensiuni diferite ale unor specii care încă trăiesc în prezent în Europa.