O echipă de cercetători a reușit să descifreze mecanismele biomecanice prin care caracatițele reușesc să treacă prin spații mult mai mici decât dimensiunea corpului lor. Această descoperire, bazată pe analiza comportamentului de strecurare al acestor moluște, ar putea aduce soluții inovatoare pentru viitoarea generație de roboți destinați misiunilor de căutare și salvare. Studiul pune accent pe capacitatea de adaptare a acestor animale la dimensiunea deschizăturilor prin care încearcă să treacă.
Analiza a fost realizată în laborator pe trei exemplare aproape adulte de caracatiță comună, care au fost supuse unor teste în fața unei fante reglabile. Cercetătorul Wenci Xin, de la Soft Robotics Lab din cadrul Universității Naționale din Singapore, a explicat că scopul a fost identificarea unui model general de mișcare care să poată fi aplicat viitorilor roboți. Rezultatele au surprins echipa, deoarece animalele nu au folosit o singură strategie, ci au alternat între două tehnici diferite în funcție de spațiu.
Atunci când fanta era mai lată decât distanța dintre ochii animalului, caracatița a utilizat un proces format din trei pași, explorând spațiul cu un braț și apoi împingându-se de perete. În schimb, în cazul unor deschizături mult mai strâmte, moluștele au apelat la un proces mai complex de patru pași, trăgându-și întâi toate brațele prin orificiu. Această variație de comportament a demonstrat că strategia de deplasare este dictată direct de dimensiunea limitativă a spațiului disponibil.
Contrar credințelor anterioare, cercetarea sugerează că elementul care limitează trecerea nu este ciocul animalului, ci grosimea bazei tentaculelor în punctul de contact cu trunchiul. Corpul caracatiței funcționează ca un hidrostat muscular, un ansamblu care asigură susținerea și deplasarea fără a avea nevoie de o structură osoasă rigidă. Acest sistem permite mantalei să se deformeze, în timp ce brațele rămân extrem de agile, putând să se alungească sau să se răsucească pentru a naviga prin obstacole.
Inginerii pot beneficia de aceste date pentru a construi sistieme de explorare mai eficiente, evitând designul actual de roboți înalți și subțiri care au capacitate redusă de transport. Un dispozitiv inspirat de aceste mecanisme ar putea integra senzori și instrumente medicale, folosind brațe moi și versatile în loc de componente rigide. Provocarea majoră rămâne crearea unor brațe care să fie suficient de moi pentru a trece prin spații înguste, dar destul de puternice pentru a trage restul corpului.
Capacitatea de a se insinua prin stânci înguste reprezintă o unealtă esențială de supraviețuire în mediul marin, permițând moluștelor să evite prădătorii sau să ajungă la hrană. Biologul Michael Kuba, de la Universitatea Federico II din Napoli, a subliniat că abilitatea de mișcare variază în funcție de habitatul fiecărei specii. Caracatițele care trăiesc pe coaste stâncoase au mecanisme de adaptare diferite față de cele care locuiesc în zone nisipoase.