Perioada în care o femeie decide să se despartă de un partener abuziv poate deveni momentul cu cel mai mare risc de violență. Acest fenomen a fost pus în discuție după incidentul din Caracal, unde o femeie a fost înjunghiată pe stradă de soțul de care urma să divorțeze. Evenimentul tragic a beenit după ce victima își retrăsese anterior o plângere pentru amenințare, în ciuda existenței unui ordin de protecție emis de instanță.
Psihoterapeuta în formare Roxana Burdușel explică faptul că retragerea unei plângeri nu indică dispariția pericolului pentru victimă. Decizia de a renunța la proces poate fi o strategie de supraviețuire, influențată de frica de consecințe, dependența financiară sau presiunile exercitate de familie. În multe cazuri, femeile încearcă să calmeze agresorul prin această retragere, sperând că vor evita o escaladare a violenței într-un context în care opțiunile de protecție par limitate.
Refuzul de a utiliza dispozitive de monitorizare electronică poate apărea tot din cauza fricii și a incertitudinii pe care le provoacă orice măsură nouă. Roxana Burdușel menționează că, pentru o persoană obișnuită cu controlul excesiv, un astfel de dispozitiv poate fi perceput ca o potențială amenințare sau ca un risc de represalii. Autoritățile au responsabilitatea de a explica clar și cu răbdare funcționarea acestor măsuri, pentru a construi încrederea necesară în sistemul de protecție.
Din perspectiva psihologică, separarea reprezintă un moment critic deoarece agresorul pierde controlul și puterea pe care le exercita asupra partenerului. Pentru un individ cu o imagine de sine fragilă, refuzul de a continua relația poate fi trăit ca o umilință extremă sau o respingere. Această frustrare poate declanșa furia ca o metodă de a încerca restabilirea dominanței, transformând procesul de divorț într-un context de risc maxim pentru siguranța victimei.
Mentalitatea posesivă este alimentată și de norme culturale care confundă controlul cu grija sau gelozia cu iubirea romantică. Societatea tinde uneori să romantizeze violența prin termenul de „crimă pasională”, ceea ce poate duce la minimalizarea comportamentelor abuzive. Expertul subliniază că educația despre relații trebuie să înceapă devreme, pentru a învăța tinerii că autonomia și respectarea limitelor partenerului sunt elemente fundamentale, nu amenințări la adresa valorii personale.
În România, violența domestică este adesea gestionată ca o problemă privată, ceea ce limitează intervenția comunității. Deși autoritățile pot emite ordini de protecție, eficiența acestora depinde și de suportul social și de accesul la servicii de consiliere. Pentru victimele aflate în pericol, primul pas sigur este apelarea la numărul de urgență 112 sau la linia națională gratuită 0800 500 333, evitând dispozitivele digitale monitorizate de agresor.