Summitul COP31, organizat în Antalya, de către Turcia, a pus pe agenda negocierilor utilizarea tehnologiilor de eliminare a dioxidului de carbon. Această propunere este susținută de susținătorii eliminării carbonului, care doresc ca aceste metode să fie recunoscute oficial în acordul final al conferinței. Disputa este alimentată de estimările Programului ONU pentru Mediu (UNEP), care indică faptul că aproximativ 320 de miliarde de tone de CO₂ ar putea trebui eliminate în acest secol.
Tehnologia cunoscută sub denumirea de CDR presupune extragerea dioxidului de carbon deja acumulat în atmosferă pentru a-l stoca în subteran, în oceane sau în diverse produse. Există metode care filtrează direct aerul, însă alte tehnologii utilizează roci capabile să fixeze carbonul. De asemenea, procesele naturale precum refacerea pădurilor sau a mangrovelor contribuie la eliminarea acestui gaz. În prezent, la nivel mondial se elimină anual aproximativ două miliarde de tone de dioxid de carbon, însă majoritatea acestora provin din metode convenționale.
Deși refacerea pădurilor este principalul mecanism actual, noile tehnologii de captare contribuie cu numai aproximativ două milioane de tone pe an. Companiile care dezvoltă aceste instalații se confruntă cu dificultăți financiare semnificative, iar investițiile rămân insuficiente pentru o extindere rapidă a capacității de captare. În cadrul COP31, susținătorii proiectelor au amenajat pavilionul „Think Negative”, unde promovează și înființarea unei agenții internaționale dedicate coordonării procesului de eliminare a carbonului.
Negocierile de la Antalya atrag un număr mare de reprezentanți ai industriei de captare și stocare a carbonului. Potrivit Center for International Environmental Law, la conferință au obținut acces 700 de lobbyiști ai acestui sector, o cifră în creștere față de cei 531 prezenți la summitul precedent. Acest număr de lobbyiști depășește chiar și numărul total de participanți din cele mai mici 50 de delegații naționale, luate împreună, ceea ce subliniază presiunea exercitată asupra procesului de decizie.
Există o distincție între CDR, care elimină dioxidul de carbon existent, și tehnologia CCS, care captează emisiile direct de la instalațiile industriale înainte de a ajunge în aer. Deși ambele metode au fost incluse într-un document preliminar al negocierilor, acest lucru nu garantează aprobarea lor într-un acord final. Rachel Kennerley, de la Center for International Environmental Law, avertizează că promisiunea eliminării viitoare a carbonului nu trebuie să devină un pretext pentru amânarea reducerii emisiilor actuale.
În contextul actual al marilor summiturilor internaționale, deciziile luate la conferințe precum COP31 au un impact major asupra agendei globale de mediu. În timp ce unele organizații se confruntă cu eșecuri în procesele de alegere sau coordonare, negocierile din Antalya rămân esențiale pentru stabilirea pragurilor de temperatură. Injy Johnstone, specialistă la Institutul Max Planck, susține că eliminarea CO₂ va fi necesară pentru readucerea temperaturilor sub pragul de 1,5°C, dacă acesta va fi depășit.