O porțiune de ADN moștenită de la neanderthalieni modelează structura creierului oamenilor moderni și influențează riscul de dezvoltare a schizofreniei. Studiul, publicat în revista PNAS, indică faptul că o variantă genetică specifică este asociată cu o diferență măsurabilă în dimensiunea lobilor occipitali. Această regiune cerebrală, situată în partea din spate a creierului, este responsabilă pentru procesarea informațiilor vizuale primite de la ochi.
Cercetătorii au identificat o variantă pe cromozomul 14, situată în apropierea genei DAAM1, care joacă un rol în dezvoltarea creierului. Această trăsătură nu a fost găsită în populațiile din Africa Subsahariană, ceea ce sugerează că a fost transmisă prin încrucișările dintre oameni și neanderthalieni după migrația acestora din Africa. Analiza a demonstrat că segmentul de ADN este mult mai lung decât s-ar fi așteptat dacă ar fi fost moștenit de la un strămoș comun foarte îndepărtat.
Deși neanderthalienii aveau lobi occipitali proporțional mai mari, persoanele moderne care poartă această variantă prezintă un volum mai mic al acestei regiuni. Pentru fiecare copie a variantei, volumul lobului occipital este cu aproximativ 0,85 centimetri cubi mai mic. Hugo Zeberg a explicat faptul că anatomia creierului este influențată de numeroase gene și factori, precum dimensiunea ochilor sau a corpului, deci o singură variantă nu reflectă întreaga anatomie a strămoșilor.
Pe lângă aspectele anatomice, studiul a relevat o legătură cu sănătatea mintală prin datele de la Psychiatric Genomics Consortium. Persoanele care dețin această variantă genetică prezintă un risc ușor mai scăzut de a dezvolta schizofrenie, cu aproximativ 5% mai mic pentru fiecare copie a variantei. În cazul persoanelor care dețin două copii ale acestei variante, riscul scade cu aproape 10%, deși nu s-a stabilit dacă există o legătură directă cu dimensiunea lobului occipital.
Interesant este faptul că cercetătorii nu au descoperit nicio asociere semnificativă între această variantă și inteligența generală sau nivelul de educație. Autorii studiului subliniază importanța de a nu echivala dimensiunea unei regiuni cerebrale cu capacitățile cognitive totale ale unui individ. Această descoperire subliniază complexitatea modului în care urmele genetice ale speciilor dispărute continuă să influențeze biologia umană actuală în diverse aspecte.
Evoluția genetică a speciei Homo sapiens a fost marcată de interacțiuni complexe cu alte grupuri de hominini, precum neanderthalienii sau denisovanii. Aceste schimburi de material genetic au lăsat urme persistente în codul nostru genetic, influențând nu doar structura creierului, ci și trăsături precum textura părului sau modul de stocare a grăsimii în organism. Astfel, identitatea biologică modernă este rezultatul unei istorii de amestecuri între populații diferite.